Cine se află în spatele expansiunii Lidl și Kaufland în România. „Ne mănâncă de vii. Nu mai putem continua așa”

Cine se află în spatele expansiunii Lidl și Kaufland în România. „Ne mănâncă de vii. Nu mai putem continua așa

În plină expasiune, Kaufland a ajuns la peste 100 de hipermarketuri, în timp ce Lidl a trecut de 186. Ambele magazine sunt controlate de același grup german Schwartz, care a primit finanțare, în ultimul deceniu, și de la Corporația Internațională de Finanțe (IFC) și de la Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). În total, aproximativ 900 de euro au ajuns în strategia de dezvoltare a celor două hipermarketuri.

Potrivit The Guardian, citat de economica.net, IFC a acordat primul împrumut în 2004, fiind vorba de 100 de milioane de dolari, destinați, în mare parte, pieței din Polonia. Grupul Schwartz a mai beneficiat de 141 de milioane de dolari și pentru construcția și extinderea magazinelor din Bulgaria și România.

În 2013, pentru magazinele din Serbia și Croația, grupul german a mai primit un împrumut, în valoare de 105 milioane de dolari.

În ce privește contribuția BERD de-a lungul timpului, nemții au beneficiat de de 500 de milioane de dolari, tot pentru extinderea rețelei.

Reprezentanții IFC și BERD susțin că, „prin faptul că dezvoltarea lor în statele mai puțin dezvoltate ar duce la crearea de noi locuri de muncă, la noi piețe desfacere pentru producătorii locali, dar și la creșterea accesului persoanelor sărace la mâncare bună și accesibilă”.

Pe de altă parte, aceste împrumuturi sunt contestate de o parte a opiniei publice, inclusiv din România. „În București, aproape toate unitățile Lidl se află la câțiva pași de o piață sau un magazin mai vechi”, scrie The Guardian. „Cel mai rău este că au decis să construiască magazine foarte aproape de piețe ca aceasta. Ne mănâncă de vii. Nu mai putem continua așa”, a declarat pentru The Guardian Ion Garalin, un comerciant din Piața Gorjului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr...
De ce nu a fost înmormântată Naomi până acum. Noi detalii cutremurătoare
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
“Vreau să fie și el la trei metri cum este fata mea”. Mama tinerei decedate...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Cine va fi succesorul lui Putin?
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
VERDICT FINAL pentru Simona Halep: NU mai are nevoie să mai aibă niciun clasament
Angajări masive în Armată. Condițiile de concurs pentru cele 2.500 de posturi
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
Irina Loghin, indignată de modul în care este tratat Florin Piersic: ”Mai mare bătaie de...
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
Astronomii au observat lumina de la unii dintre cei mai vechi quasari din Univers
×